30 martie 2018

Curs de instruire inițială pentru potențiali asistenți parentali

 

În luna martie, timp de 6 zile, în incinta bibliotecii „Ion Creangă” din mun. Chișinău, s-a ținut un Curs inițial de instruire în asistența parentală profesionistă, organizat de CCF Moldova. La acest seminar au participat 21 de solicitanți din 7 raioane (Hâncești, Cantemir, Leova, Ocnița, Nisporeni, Cimișlia, Ialoveni) și din mun. Chișinău. Patru dintre participanți au frecventat acest curs la solicitarea partenerilor noștri „Concordia”, un ONG activ în domeniul protecției copilului.

Acest seminar a venit în sprijinul Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Familiei din raioanele sus-menționate, pentru a ajuta aceste instituții de stat să completeze numărul de APP-iști (asistenți parentali profesioniști) de care este mare nevoie datorită numărului de copii aflați în risc de separare.

Cursul a fost elaborat conform Regulamentului și Standardelor serviciului de asistență parentală profesionistă. Specialiștii invitați să conducă această instruire au apelat la metode cât mai interactive pentru a provoca solicitanții la discuții legate de toate aspectele ce țin de creșterea copiilor. Aceste discuții i-au făcut să se regăsească în rol de părinte pentru alți copii, să se pună în locul copiilor și să simtă ceea ce ar simți ei. Un avantaj enorm a fost și faptul ca unul dintre formatori este el însuși un asistent parental profesionist, care și-a împărtășit cu cea mai mare plăcere experiența personală.

Toți participanții au declarat în unison că cea mai mare motivație de a deveni APP-ist este dorința mare de a ajuta alți copii, de a le oferi dragostea necondiționată, de a face copiii fericiți. Exact în această situație se regăsesc și soții Iurie și Olga Fedorcea din s. Crasnoarmeiscoe, raionul Hâncești, ei înșiși fiind părinți biologici a 3 copii. Însă această situație nu îi împiedică să devină părinți substitutivi pentru copiii aflați în dificultate: ”Vrem să le oferim o atmosferă caldă, familială. Ei se culcă nemâncați, nemângâiați, cu temele nefăcute. La noi, când vor veni acasă de la școală, vor găsi tot timpul o mâncare caldă pe masă”.

După acest seminar, solicitanții vor fi evaluați de către specialiștii Serviciului de asistență parentală profesionistă, iar după aprobare, urmează potrivirea cu unul, doi sau trei dintre copiii care au nevoie de o familie.

 

Asistenţa parentală profesionistă (APP) este un serviciu social care oferă copilului îngrijire familială substitutivă în familia asistentului parental profesionist, în baza delimitării între autoritatea locală şi asistentul parental profesionist a drepturilor şi obligaţiilor referitor la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale copilului.

Serviciul APP oferă copilului aflat în dificultate îngrijire într-un mediu familial substitutiv pentru o perioadă determinată de timp, socializare şi reintegrare în familia biologică, extinsă sau adoptatoare, asigură îngrijirea şi creşterea copilului în mediu familial, dezvoltarea lui în corespundere cu particularităţile de vârstă individuale şi cu standardele minime de calitate şi monitorizarea situaţiei copilului în perioada pre- şi postreintegrare