29 mai 2016

De ziua Europei, spații de odihnă activă pentru copiii din Cimișlia

 

Cimișlia, 29 mai 2016 – Un spațiu de odihnă activă destinat copiilor cu dizabilități și celor din familii vulnerabile a fost inaugurat în orașul Cimișlia, cu ocazia Zilelor Europei. Spațiul a fost dotat cu aparate de gimnastică curativă și o sală pentru jocurile de dame și șah – toate acestea sunt disponibile pentru cei 25 de copiii din păturile social-vulnerabile, dar și pentru restul elevilor din Cimișlia, în cadrul Centrului de creație raional Cimișlia.

Inaugurarea noului spațiu s-a desfășurat cu mare fast, cu participarea a circa 100 de copii și familiile acestora. Pentru a celebra Zilele Europei, a fost petrecut un concurs de desen și poezie întitulat „Europa sunt eu”, iar copiii-câștigătorii au fost premiați cu diplome și cadouri. Pe parcursul următoarelor luni, copiii vor pleca într-o vizită de schimb de experiență la Basarabească și la Chișinău, la Federația Națională de Șah. Un eveniment similar a fost organizat la Basarabeasca, unde copiii din comunitate au avut parte de o sărbătoare frumoasă cu ocazia zilei internaționale a copilului.

Evenimentele au fost petrecute de organizațiile non-guvernamentale „Alături de ei” din Cimișlia și „Baștina” din Basarabeasca, în cadrul proiectului în cadrul proiectului  “Consolidarea capacității societății civile pentru participarea incluzivă în societate a  celor mai marginalizați părinți și copii” implemementat de CCF/ HHC Moldova și finanțat de Uniunea Europeană. În total, la proiect participă 25 de organizații non-guvernamentale locale, care activează în domeniul protecţiei copilului şi familiei şi doresc să-şi extindă capacităţile de pledoarie pentru apărarea drepturilor copiilor vulnerabili şi a familiilor acestora.

Consolidarea capacității societății civile pentru participarea incluzivă în societate a  celor mai marginalizați părinți și copii”, finanţat de Uniunea Europeană, îşi propune să consolideze capacitatea societăţii civile în promovarea drepturilor copilului şi să contribuie la reforma în sistemul de protecţie a copilului din Moldova. Recent, dezinstituţionalizarea a devenit o prioritate pentru Uniunea Europreană. În 2013, organizaţia HHC din Marea Britanie împreună cu Eurochild au lansat Campania Deschidem uşile pentru copiii Europei pentru a promova dezinstituţionalizarea. Campania a fost lansată în 12 ţări, inclusiv Moldova. O evaluare făcută în ianuarie 2014 arată că este nevoie de a dezvolta coaliţii de ONG-uri şi de a întări capacităţile lor, pentru a obţine progres în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi pentru a permite participarea incluzivă a celor mai marginalizate grupuri.