06 noiembrie 2016

NYC Marathon pentru CCF/HHC Moldova

 

O mega experiență a trăit duminică, 6 noiembrie 2016, Victor Vîntu, unicul moldovean participant la Marathonul din New York. Pentru el încă o experiență, pentru noi toți o lecție de bunătate, generozitate prin care vorbești cât de mult îți pasă de copii țării, de cei care încă nu au suficientă putere pentru ași crea un viitor. De aceasta suntem noi, fiecare cu gesturi mici aducem schimbări majore.

Victor a alergat acest NY Marathon în sprijinul CCF/HHC Moldova şi pentru cauza noastră: să oferim copiilor care încă trăiesc în instituții rezidențiale (internate și case de copii) șansa de a avea o familie adevărată.

O competiție deloc ușoară, dar nu imposibilă a declarat Victor, la finiș ’’Impresiile sunt superbe, nu pot să redau prin cuvinte atmosfera de acolo și senzația pe care ți-o redau cei peste 1 milion de suporteri care te privesc și te susțin pe tot traseul.’’

Noi ca organizație, întreaga echipă ne simțim mândri de ceea ce facem și, am demonstrate în repetate rânduri că nu există lucruri imposibile, chiar dacă e greu, uneori complicat, vom continua să ne atingem obiectivul ambițios de a salva copiii din instituțiile rezidențiale, unde le sunt curmate identitatea și copilăria. Conștientizăm și deseori solicităm susținerea unor oameni care gândesc la fel ca noi, oameni care nu se tem să accepte o provocare pentru un scop nobil. În cazul lui Victor, nici nu a fost nevoie să-l solicităm, el însăși a adresat propunerea, prin acre înțelegem că, îi pasă extrem de mult de ce se întâmplă cu copii de aici, din Moldova.

Îi adresăm sincere Mulțumiri și Felicitări, pentru gândurile și faptele lui, pentru succesul realizat! Reamintim că și anul trecut Victor alături de alți câțiva prieteni a alergat în susținerea programelor HHC la Marathonul din Lisabona. Cursele lor dovedesc adevărate acte de curaj și de generozitate, prin care contribuie la schimbarea în bine a altor vieți.