05 ianuarie 2017

Cel de al doilea caz din campania de Crăciun

 

Am reușit să-i readucem acasă, de o săptămână sunt cu părinții lor.

I-am întâlnit în urmă cu trei luni într-o casă de copii din nordul țării. Mici, vulnerabili și foarte rătăciți, separați în grupe diferite conform vârstelor. Gabriel avea 3 ani, Daniel 2 ani, iar fratele lor mai mic doar 6 luni.

Au ajuns în această instituție separați de familie, din cauza sărăciei. Deși părinții încercau cu greu să facă față greutăților, totuși lipsurile au stăpânit gospodăria. Tata copiilor lucrează cu ziua prin comună, însă nu reușește să genereze venituri suficiente. Potrivit autorităților locale, pentru a proteja copiii de sărăcie, au decis plasarea lor într-un orfelinat, separându-i de părinți.

Aceasta însă nu a contribuit cu nimic la îmbunătățirea condițiilor casnice și nici la prosperitatea familiei. După trei luni părinții întâlneau aceleași dificultăți materiale.

Așa i-am cunoscut pe Raisa și Ion, părinții copiilor, în casa lor sărăcăcioasă și foarte necăjiți, suferind după cei trei micuți ai lor, îndepărtați într-un orfelinat. Însă am descoperit în ei dorința de ași reîntregi familia cât mai curând. Cu un pic de suport material, consiliați, informați și ghidați, urmând un plan de intervenție planificat împreună, au reușit să ajungă la primele succese. Multe dintre acțiunile planificate părinții le-au realizat în scurt timp, demonstrând încă odată cât de mult își așteaptă micuții acasă.

Au avut nevoie de sprijin și informare și încă mai au.

Oare se merita în așa fel să se separe copiii de familie?

La moment lucrurile s-au îmbunătățit deși vom continua să lucrăm cu familia și autoritățile locale, împreună, pentru stabilitate și durabilitate.

Cel mai important este faptul că de șapte zile copii sunt acasă, alături de părinți, înconjurați de atenție și dragoste.

Condițiile sunt foarte modeste, familia având nevoie de: un pătuc-leagăn o sanie, o mașină de spălat semi-automata, amestecuri produse alimentare pentru copii mici, produse alimentare pentru familie, jucării și haine.

Cu eforturi comune am putea ajuta acești copii mici și familia lor să rămână împreună.