A fost ajutată și a devenit o mamă bună

 

Are cinci copiii și întotdeauna a vrut să le ofere doar ce este mai bun. Nu i-a reușit întotdeauna să o facă, dar poate din cauza circumstanțelor și a faptului că a devenit mamă la doar 16 ani, iar tatăl copilului său nu și-a asumat responsabilitatea de părinte. 

Tânăra mămică căuta un sprijin și usor s-a lăsat sedusă. În scurt timp, devine mamă pentru a doua oară. Când copiii au crescut și au mers la școală, autoritățile au hotărât că e mai bine să plaseze copii la internat și mama se va pune pe picioare. Totuși, evenimentele au luat o altă întorsătură: mama a căzut în patima alcoolului și curând, a mai născut încă trei copii. Unul dintre ei a ajuns și el la școala auxiliară internat. Ceilalți doi copilași mai micuți mergeau cu regularitate la grădiniță pentru că bunelul avea grijă de ei.

În perioada vacanțelor, cei trei copii de la școala internat nu doreau să se întoarcă la mama, ci mergeau pe la mătușele lor sau petreceau tot timpul cu bunicul. Orice întâlnire cu mama se termina cu ceartă, copiii nu-și doreau o mamă alcoolică.

Specialiștii de la CCF Moldova au reușit să convingă mama că dacă va merge la spital pentru detoxifiere, viața ei se va schimba și copiii se vor întoarce la ea. În scurt timp, mama se lasă convinsă și face un tratament de dezalcoolizare cu succes și până în toamnă, primește o casă în care poate să locuiască împreună cu copiii recent întorși din școala auxiliară-internat. Copiii au înțeles că au o mamă bună și ea devine persoana cea mai dragă.

Astfel, mama a transferat dosarele copiilor la școala din sat și a hotărât că trebuie să-și răscumpere dragostea de mamă. Mama s-a pomenit cu trei adolescenți în casă și cum nu a fost alături de ei o perioadă îndelungată, au început să apară dificultățile. În scurt timp, fata mai mare (15 ani) îi spune mamei că vrea să se mărite, motivând că e însărcinată. Mama îi permite să se mute la băiat. În scurt timp, fata solicită ajutor de la mamă să o ia acasă, motivând că nu mai este însărcinată și nu mai vrea să rămână la viitorul ei soț, zicând că el este agresiv.

CCF Moldova a intervenit în acest caz, ajutând fata să revină acasă și chiar să-și continue studiile la școală, spunându-i că e mai bine să fii elevă, decât să te măriți atât de timpuriu. În scurt timp, fiind o elevă străduitoare, ea este trimisă la olimpiada raională la limba română de la școala alolingvă din satul lor.

Acum, acești cinci copiii sunt bucuroși că sunt o familie unită, toți acasă având în gospodărie iepurași și găinușe…Mama copiilor spune că a fost foarte mult ajutată să revină la o viața normală și să-și poată asuma responsabilitatea de mamă.

Veronica Donciu, asistent social CCF Moldova.