O familie mare într-o casă pe măsură

Exact un an în urmă anunțam vestea frumoasă și succesul realizat pentru a sprijini familia Darii.

De atunci au venit, pas cu pas, veștile frumoase și schimbările pozitive pentru cei 7 frați și părinții lor.

Din mica odaie întunecată unde se înghesuiau 9 suflete, astăzi casa mare și frumoasă de pe vârful dealului le priește, încăpătoare și comodă fiecărui membru.

Lumina și căldura stăpânește locuința.

Toate acestea au fost posibile grație suportului oferit de CCF/HHC Moldova în parteneriat cu Autoritățile Locale, dar și a implicării comunității.

Campania de colectare de fonduri, demarată de noi în colaborare cu Combinatul de panificație FRANZELUȚA, la fel a rezultat cu un suport generos. Părinții au reușit să efectueze reparația locuinței, dotând-o și amenajând-o cu cele necesare unui trai decent.

Au trăit primul lor Crăciun, încăpând toți la aceeași masă, iar noi am avut grijă să nu le lipsească darurile și credința în Moș Crăciun.

Cei de vârstă școlară, frecventează gimnaziul din localitate, sunt străduitori și prietenoși, iar cei mai mici sunt încadrați la grădiniță. Acasă sunt așteptați mereu cu masa caldă de mama, casnică, care îngrijește micuța de un an. Tata lucrează ocazional, sezonier la lucrări agricole în câmp sau construcție.

Desigur, greutățile persistă, mai ales în aspect financiar, dar riscul de separare a copiilor de familie considerăm diminuat. Familia beneficiază de ajutor social – 3500 lei lunar și din fondurile sociale locale celor 3 copii de grădiniță li s-a oferit posibilitatea de a frecventa, gratuit, instituția preșcolară.

 

Ludmila, mama copiilor susține: ”Vedeam deseori la TV cum sunt ajutați mulți oameni, mi-era milă și mulțumeam pentru ce am, cu toate că greutățile mă făceau să cer ajutor. Nu prea aveam speranță… și când simțeam asta îmi apărea frica pentru ei, pentru copiii mei, cum vor fi?

Sunt tare recunoscătoare că putem să oferim astăzi copiilor alte condiții de trai. Tare, tare sunt fericită pentru ce am reușit și că ni s-au oferit șanse. Mulțumim că ne-ați fost alături să ducem până la capăt greutățile și ne-ați susținut să demonstrăm că putem face și noi față problemelor.

Ni s-a împlinit visul să avem o casă spațioasă, încăpătoare pentru toți!”