Testimoniale
Patronul AO CCF Moldova – Valentina Nafornița
„Mă simt onorată și privilegiată în același timp să fiu patronul organizației CCF Moldova (copil, comunitate, familie) reprezentant al fundației Hope and Homes for Children din Marea Britanie. Susțin valorile promovate de ei, mă gândesc cu drag la miile de copii din Moldova care nu se pot bucura de o casă și o familie. De departe, pot să fiu cu gândul lângă ei. De aproape – susțin programele de sprijin și ajutor familial ale organizației CCF/HHC Moldova. Prin ei, pot și eu contribui la fericirea și viitorul țării mele. Sunt fericită că pot fi parte a muncii lor, să le împărtășesc valorile și prin eforturile noastre comune să schimbăm copilăria țării” – Valentina Nafornița.
Onorându-ne cu succes misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor, am fost surprinși de interesul, suportul unor oameni valoroși. Deschiși și interesați pentru a schimba destinele copiilor abandonați, plasați temporar în instituții rezidențiale, reci și depersonalizate.
- Ambasadori CCF/HHC Moldova pentru filantropie și responsabilitate socialăÎn acest final de an, 2016, cuplul Berdos, Lucia și Dorian, au răspuns invitației noastre și au anunțat noul angajament de a reprezenta misiunea CCF/HHC...
- Interpretă, actriță, prezentatoare TV și reprezentant special CCF MoldovaDianna Rotaru, interpretă, actriță, prezentatoare TV se alătură în 2013 misiunii CCF/HHC Moldova, implicîndu-se în evenimente de caritate pentru a aduce schimbarea...
- Mihail Dogotari, baritorn Wiener Staatsoper, Vienna și reprezentant special CCF și HHC MoldovaMihail Dogotari s-a născut în Moldova, iar succesul i-a zâmbit frumos și l-a ghidat spre renumita scenă a artei selecte - Opera de Stat din Viena...
- Reprezentant special CCF MoldovaDe șase ani, compania Trabo Plus ne ajută să facem schimbarea în viața copiilor lipsiți de dragostea părinteasă. Acțiunile demarate împreună ne-au consolidat relația...