21 ianuarie 2019

10 ani de ACASĂ

În 2009, când am făcut cunoștință cu familia întemeiată de Gheorghe și Maria, doi dintre cei 4 copii ai lor erau plasați în internat. Alături de colegii noștri din instituțiile publice de asistență socială am mers să întrebăm părinții care este motivul separării de copii și ce planuri de viitor au. Nu am fost surprinși să aflăm că anume lipsa unui loc de trai a forțat părinții să rupă familia în jumătate – o decizie deloc ușoară pentru ei. „Acasă” devenise un loc imaginar, unde toți 6 sperau să ajungă într-o bună zi.
La acel moment, CCF/HHC Moldova alături de parteneri, autoritățile statului (direcții de protecție a copilului, servicii publice de asistență socială) și împreună cu familia am elaborat un plan individualizat, care avea drept scop schimbarea traiectoriei vieții lor. Lună după lună, cu pași mici am reușit să reunim familia – le-am cumpărat și o casă, care să le ofere stabilitate și speranțe pentru noi începuturi.
Au trecut 10 ani, Gheorghe și Maria au devenit deja bunici. Copiii le-au crescut mari și și-au întemeiat propriile familii, în satul natal. Doar mezinul a mai rămas în cuibul părintesc. Copilăria petrecută sub același acoperiș și depășirea momentelor dificile împreună i-a făcut mai uniți. Astăzi sunt sprijin unul pentru altul.
Au trecut 10 ani… ani în care 100 copii, din 33 de familii au astăzi propria casă, unde chiar dacă mai persistă lipsurile materiale, domnește dragostea și apartenența la o familie.
Programul ACASĂ susținut de partenerii locali, dar și de contribuții din afara țării, a cumulat 1 533 000 de lei. Acești bani au influențat spre bine viața acestor copii și părinți.


Mulțumim prietenilor și partenerilor care au crezut în această schimbare: Fundația Familia Strurza, AO ’’ Доброе Сердце”, Demaree Fundation, Love is Kind Foundation, ’’Наши дети’’, HHC Marea Britanie, partenerii media, precum și campanii de colectare la care poate fiecare dintre Dvs. ați contribuit.
Astfel, doar împreună putem ajunge la valori acceptate de toţi, cum ar fi: un copil trebuie să crească într-un mediu familial; părinții aflați în dificultate trebuie ajutaţi să rămână alături de copiii lor; copiii abuzați trebuie scoși urgent din zona de abuz, iar abuzatorul trebuie îndepărtat sau eliminat. Fiecare om are nevoie de iubire şi de afecţiune, fără de care nu ne putem dezvolta nici măcar noi, ca adulţi.
Tu ai putea trăi fără iubire? E greu și tulburător să ne imaginăm cum am trăi fără iubirea copiilor, soțului/soției… etc.
Toate programele desfășurate de CCF/HHC Moldova sunt concentrate pe reforma sistemului de protecție a copilului, pe închiderea orfelinatelor și internatelor, prin oferirea dreptului la identitate și dragoste. Te poți implica și tu, dă click aici https://ccfmoldova.org/vbdonations/product/donatie/ Fiecare susținere aduce un aport valoros.