11 septembrie 2018

150 de copii au mers la școală cu rechizite și ghiozdane noi

 

Au trecut primele emoții de la sunetul clopoțelului, care a dat start anului școlar în toată țara.

Pregătirea în școlarizarea copiilor este un proces complex pentru echipa CCF/HHC Moldova. Pe lângă aspectul material foarte important și necesar, pregătirea de școală  înseamnă și discuții, consultări a copiilor, sfaturi, ghidare și suport părinților, precum și cadrelor didactice de sprijin, cei care vin în suportul educației incluzive.

Integrarea fiecărui copil în colectivele școlare este extrem de importantă, acesta fiind unul dintre pașii de bază al succesului. Tocmai din acest considerent, atragem o atenție sporită asupra respectării diversității, eliminării marginalizării, inegalității sociale și facem apel la solidaritatea umană.

Prin intermediul campaniei  ’’Ghiozdanul bucuriei’’, am contribuit ca 150 de copii să poată începe anul școlar fără impedimente. Anastasia este unul din acești copii, care a pășit pragul școlii cu ghiozdanul în spinare, la o săptămână de la începerea anului de studii.  Fata vine dintr-o familie numeroasă, mai are 3 frați mai mici, iar mama, fiind solitară, nu făcea față cheltuielilor cotidiene și nu reușea să procure toate cele necesare copilului pentru școală. „O vedeam cum urca tristă în autobuz și mi se rupea inima, dar nu aveam altă soluție’’, afirmă Natalia, mama fetei. ’’ Aveam și colegi prietenoși, dar alții râdeau de mine că vin cu sacoșa la școală, îmi era rușine și chiar plângeam la început’’, spune Anastasia.

Cu aportul tuturor, dăm o șansă copiilor la o viață mai bună, iar familiilor noi speranțe.

Astfel, grație implicării și generozității partenerilor noștri, 150 de copii dezavantajați au primit daruri, rechizite, ghiozdane și, după necesitate, haine, așa ca nimic să nu umbrească frecventarea școlii.

Campania a fost susținută de Lisnic Barber Shop, AO Suflet Generos, Estel Moldova, Fundația „Betesda”, Trabo Plus,  Ask a Mom și Compania Coca-Cola Moldova.

Vom continua să monitorizăm acești copii și să intervenim alături de autorități și specialiști acolo unde va fi nevoie.