26 aprilie 2020

62 290 de lei am adunat în campania ROSTUL POSTULUI din acest an

           

62 290 de lei au fost colectați în rezultatul campaniei sociale ROSTUL POSTULUI, desfășurată pentru al patrulea an de organizația Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova).

Campania Rostul Postului, lansată tradițional în prima zi a postului Paștelui, în acest an pe 2 martie, s-a încheiat odată cu cea mai mare dintre sărbătorile religioase, de peste an, Paștele. Prin această ațiune socială, se dorește ca fiecare dintre noi, să dea și un altfel de rost, care înseamnă fapte bune în susținerea copiilor din familii sărace, copii care noapte de noapte se culcă flămânzi. Conform ultimelor date statistice, în Moldova avem, 590 000 de copii, iar fiecare al optulea dintre ei suferă de sărăcie, iar fiecare al cincilea are singurul sau ambii părinți plecați peste hotare. În plină campanie, ne-am pomenit afectați grav de o criză globală, provocată de virusul Covid-19, una care afectează pe termen lung toate sistemele: medical, social, umanitar, economic etc. Din cauza pandemiei, situația familiilor vulnerabile se coplică extrem de mult. Dacă familia nu mai face față grijilor, copiii riscă să fie separați de cei dragi și plasați în instituții rezidențiale (orfelinate), unde vor avea ce mânca, dar nu vor avea afecțiunea părintească, pe lângă asta și riscul infectării e la fel de sporit.

În campania „Rostul Postului” s-au adunat, timp de șapte săptămâni, suma de 62 290 de lei, cu sprijinul a 164 de persoane, care și-au donat mesele virtuale, în restaurantul www.rostulpostului.md, convertite în bani reali. Aceste resurse financiare ne vor ajuta să ajungem la cât mai mulți copii, pentru a le oferi ajutor prioritar.

Evident că în această situație fără precedent în care ne aflăm acum, echipa CCF Moldova și-a schimbat prioritățile. Suntem contactați de un număr tot mai mare de familii ajunse la limita existenței, iar intervențiile noastre se transformă pentru moment în ajutoare de urgență.

„Aceste familii și până acum au trăit într-un gen de pandemie a sărăciei, a lipsurilor, a unor drepturi nerealizate, a unei marginalizări, iar acum COVID-ul a pus o presiune și mai mare asupra lor. Aceste familii care nu au nicio rezervă, nici de bani, nici de produse alimentare, deci, efectiv nimic, trebuie acum să facă față provocărilor sociale de distanțare, de izolare, de frică, de anxietate, problemelor fizice sau fiziologice, să zic așa, produse igienice, lipsa apei curente și situației educaționale, pentru că copiii nu au acces la educație”, a menționat Liliana Rotaru, președintele CCF/HHC Moldova.

 

Ne vom continua misiunea și vom ajuta copiii să crească în medii familiale sigure. Vom oferi ajutor de urgență unde vor fi cele mai mari nevoi, dar și vom continua să lucrăm strategic, pentru a ajuta familiile să devină mai independente.  Spre exemplu, ca și în anii precedenți vom cumpăra nu doar produse alimentare, dar și animale domestice, și plante agricole pentru a le garanta minimul de alimente necesare. Familiile susținute anul trecut prin intermediul aceleiași campanii, astăzi suportă mult mai ușor izolarea, având resurse suficiente pentru a-și întreține pe moment copiii, în comparație cu altele.

În închierea campaniei aducem sincere mulțumiri fiecărui donator care a ales să țină post cu rost, precum  prietenilor (influenceri, junaliști, formatori de opinie, artiști) care cred și ne jută în promovarea misiunii noastre: Iulian Bercu, Lilia Ojovan, Gabi Marcu, Adrian Ursu, Natalia Madan, Vasile Botnaru, Aura Revenco, Angela Stafii, Rusanda Panfili, Stela Moldovanu.

Un aport important l-au adus partenerii din acest an, studioul de animație BRAZILERO și casa de vânzări din Moldova de publicitate exterioară TRENDSETER.