23 septembrie 2019

Fântâna lui Iosif, o realitate

 

Fântâna lui Iosif a devenit o realitate. El și frații săi nu mai sunt nevoiți să care apă de la sute de metri distanță. Resursele financiare adunate în urma celei de-a treia ediții a evenimentului Seara Aventurilor cu Iulian Bercu au făcut posibilă construcția fântânii în ograda familiei Schiriliu.

De când s-au schimbat în noua lor casă, lipsa unei fântâni în apropiere a fost una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat. Fără o sursă de apă la îndemână, spălatul hainelor și baia de seară deveneau acțiuni precedate de ore întregi în care copiii cărau apă cu gălețile. Preponderent povara cădea pe umerii celor doi frați mai mici, Iosif și Artiom, care au 11 și respectiv 9 ani.

 

În aceste circumstanțe, renovarea casei părea o misiune și mai dificilă, dar una atât de necesară. Chiar dacă au acoperiș deasupra capului, starea casei în care locuiesc este deplorabilă. Familia este constrânsă să se înghesuie într-o singură cameră, în timp ce în cealaltă parte a casei pereții din lut sunt încă dezgoliți. Constucția fântânii este un prim pas în șirul lung de acțiuni pe care mama și le propune să le întreprindă.

Au redus din povara copiilor

Ziua în care au fost demarate lucrările de construcție a fântânii, bucuria copiilor nu avea limite. Îi repetau întruna mamei cât nu vor mai fi nevoiți să care gălețile cu apă. “Am să beau apă din fântâna din ograda noastă. Nu va mai trebui să aducă apă din vale. Și mamei îi era foarte greu”, ne-a spus Iosif. Deși este mic, Artiom îi este de mare ajutor lui Iosif. “Fântâna din ogradă e cam înaltă pentru mine și nu ajung să scot apă, dar eu ajut la cărat”, a spus Artiom.

 

Într-o zi oarecare, familia era nevoită să aducă cel puțin zece căldări cu apă. Spălatul hainelor devenea o sarcină mai dificilă. Adunau apa cu o zi înainte, pentru ca ziua următoare să o dedice în totalitate activității. “Foarte greu am dus-o până acum. Îmi era sete de apă, dar când mă uitam în vale îmi trecea toată pofta. Dar îmi luam căldarea și copiii și mergeam la fântână”, a menționat mama celor cinci copii.

 

Au nevoie de suport ca să răzbată

Nu a întârziat să le mulțumească tuturor pentru aportul adus la construcția fântânii. “Mulțumim sufletelor care ne-au oferit acest ajutor. Fără suportul lor am fi cărat căldările pline cu apă în continuare. Noi nu aveam bani să ne facem o fântână, dar să ai una în ogradă este o comoară”, a spus Oana.

Familia a primit consiliere din partea specialiștilor CCF Moldova în vederea îmbunătățirii calității vieții, gestionării veniturilor și cheltuielilor etc. “În pofida greutăților cu care se confruntă această familie, dorința mamei de a le oferi copiilor ei tot de ce au nevoie este una de admirat. Face tot ce este necesar pentru a le oferi copiilor un trai decent” a conchis Victor Strogoteanu, psiholog CCF/HHC Moldova.

Oana are în grija sa șase suflete, cinci dintre ei fiind minori, cu vârste cuprinse între doi și 16 de ani. Fiica sa de 20 de ani a fost părăsită de soț cu un copil în brațe. Cu toții locuiesc sub același acoperiș. Își impart bucuriile și necazurile.

Cazul familiei Schiriliu a sensibilizat donatorii și partenerii CCF/HHC Moldova, încât aceștia au hotărât să-i dea și un nume fântânei – fântâna lui Iosif. Povestea familiei o puteți afla aici.