18 octombrie 2019

Gala Generozității 2019 – un spectacol muzical

ReThink show, pentru cea de a VI-a ediție, Gala Generozității.

Un spectacol muzical prin care o descoperim pe soprana, Valentina Nafornița, alt fel.

Răsunătoarea voce, cunoscută în întreaga lume, care cucerește cu lejeritate cele mai consacrate case de operă, pe 17 noiembrie concertează și la Chișinău. Valentina va evolua alături de alte talente deosebite, în numele copiilor, dar și la propriu pe aceeași scenă cu un cor de copii.

Pentru prima dată pe scena Palatului Republicii, la invitația sopranei, vine Elena Radu și corul de copii Bravissimo din București. Profesoara de canto și dirijoarea corului susține “De când mă știu iubesc muzica şi îmi face o deosebită plăcere să împărtășesc această pasiune cu tânăra generație!” Succesul obținut de Corul Bravissimo este marcat prin participarea la numeroase concerte, emisiuni TV si radio, dar și cele mai renumite concursuri pentru copii. De asemenea, corul de copii Bravissimo este integrat în diverse proiecte culturale, imprimând în studiouri alături de artiști de top din România, de această dată ajung la Chișinău pentru un spectacol excepțional desfășurat sub un motiv umanitar.

 

Repertoriul va fi unul variat. De la cunoscutele piese de pop-operă vom trece subtil și la stilul baroc, din secolul XVII. De asemenea, nu ar fi cu putință să nu atingem și versuri eminesciene, care sunt cununa operelor noastre românești.
Duetul Valentina Nafornița și „Brio Sonores” ne vor purta pe aripile cunoscutei piese „De-aș avea”, pusă pe note de Ștefan Petrache.

Cea mai de succes trupă de bărbați din țară, „Brio Sonores”, va aduce pe scenă tonalități din muzica lui Luigi Denza, Funiculi, Funicula, dar și Il Mondo, după Jimmy Fontana.

Întreg programul artistic este susținut de Moldovan National Youth Orchestra, care va fi, în premieră, condus de dirijorul Daniel Jinga.

Compozitor și dirijor, Daniel Jinga este maestru de cor al Operei Naționale din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgovişte. Doctor în muzică, este fondator și dirijor al corului de cameră „Accoustic” și a colaborat în proiecte simfonice cu mari artiști români precum Phoenix, Gheorge Zamfir sau Smiley. Daniel Jinga a mai avut colaborări anterioare cu faimoasa noastră soprană, una dintre cele mai importante fiind piesa „Ochiul tău iubit”, înregistrată la București. Aceasta a fost urmată de primul video clip al Valentinei, unul de suflet, amintind de copilăria ei.

 

Surprizele vor fi dezvăluite în direct, pe scena Palatului Republicii. Ceea ce putem să asigurăm, este faptul, că veți avea o seară excepțională!