08 octombrie 2020

Primul schimb de experiență online dintre Germania și Moldova cu privire la incluziunea în educație

 

Experții și angajații sistemului educațional din Germania au făcut schimb de experiență și bune practici cu directorii și profesorii școlilor din Republica Moldova. Întrunirea pune în discuție îmbunătățirea învățământului din perspectiva incluziunii, oferta de servicii calitative și satisfacerea necesităților individuale ale tuturor copiilor. Conferința a fost organizată de Copil, Comunitate, Familie Moldova, în parteneriat cu ChildFund Deutschland, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.

Reprezentanții autorităților germane, structurilor și instituțiilor educaționale au vorbit despre realizările din domeniul educației incluzive din țara lor, prezentând o serie de exemple, provocări și soluții. Participanții au vorbit despre instituția pe care o gestionează, abordarea strategică adoptată, oferind sugestii detaliate privind îmbunătățirea sistemului educațional. Claudia Neubert, manager proiectului din cadrul Child Fund a menționat că programul schimbului de experiență vizează 3 nivele diferite ale sistemului educațional german și anume: nivelul de politici, de structuri și cel instituțional.

 

„Sprijinim școlile din țara noastră să aibă o atitudine deschisă față de diversitate. Promovăm o incluziune mai largă, care presupune o serie de intervenții. Oferim expertiză pentru toate aspectele, cum ar fi antidiscriminarea, gestionarea situațiilor de criză, dislexie, autismul și alte dizabilități severe. În ultimii zece ani am închis mai multe instituții școlare pentru copiii cu nevoi speciale, reușind să-i încadrăm în școlile comunitare și pe cei cu dizabilități severe. Oferim asistență suplimentară, dacă necesitățile sau dizabilitățile copiilor o solicită”, a menționat Uta Johst-Schrader, Centrul de consultanță și asistență privind psihologia școlară și pedagogia incluziunii SIBUZ.

„Incluziunea copiilor nu este responsabilitatea exclusivă a școlii. Ne dorim să aflăm mai multe despre experiența Germaniei, cum se implică toți actorii și cum sunt partajate responsabilitățile. Astăzi, 11.000 de copii cu cerințe educaționale speciale se află în școlile generale. Dacă nu s-ar fi întreprins măsuri clare, aceștia ar fi ajuns în instituții rezidențiale. Trebuie să muncim să oferim servicii specializate de calitate și să asigurăm o integrare eficientă a copiilor”, a declarat Valentin Crudu, şeful Direcţiei Învăţământ General din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

 

Schimbul de experiență a adunat participanții moldoveni într-o sală de conferințe, unde aceștia s-au conectat on-line cu participanții din Germania. Aceștia au reușit să stabilească un dialog constructiv.

 „Vrem ca în Moldova să nu mai existe școli incluzive, toate școlile să respire acest aer fără ca măcar să-și dea seama. Dacă ar fi să analizăm sistemul educațional din Moldova de acum 10 ani, ne dăm bine seama că saltul este unul impunător. Având ghidarea unui partener care a parcurs acest drum, ne dorim să oferim o platformă în care specialiștii din Moldova să discute despre provocările cu care se confruntă, ce și cum ar putea să îmbunătățească”, a menționat Liliana Rotaru, președintele Copil, Comunitate, Familie Moldova.

 

Conferința a fost organizată pentru managerii și profesorii a șapte școli din Sîngerei, beneficiari ai proiectului „Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii”.

„Așteptările mele privind schimbul de experiență au fost depășite. Am primit informații practice, utile. Am avut o discuție deschisăcu reprezentanții din Germania, care au fost foarte receptivi și ne-au oferit răspunsuri pentru întrebările care ne frământă”, a conchis Natalia Vizir, directorul Gimnaziului „Valentin Mereniuc” din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. 

Proiectul promovează implicarea tuturor actorilor responsabili de educația incluzivă. Prin urmare, printre participanții schimbului de experiență s-au numărat reprezentanți ai Organului local de specialitate în domeniul învățământului din raionul Sîngerei și Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

„M-am implicat activ în acest proiect. La fel au făcut-o și managerii și profesorii. Aproximativ 50% dintre cadrele manageriale și didactice din raionul Sîngerei se numără printre beneficiarii proiectului. Vom continua să promovăm valorile incluziunii, să desfășurăm activități în toate localitățile noastre. Școlile participante în proiect vor fi mentorii celorlalte școli. Vom continua să instruim cadrele didactice, să încurajăm școlarizarea celor cu cerințe educaționale speciale, micșorarea numărului de copii cu instruire la domiciliu”, a declarat Mihail Curciuc, șeful intermiar al OLSDI.

Următoarea conferință cu o durată de două zile va avea loc în luna noiembrie a anului curent, când reprezentanții instituțiilor de învățământ din raionul Strășeni se vor întruni cu specialiștii din Germania pentru a face schimb de bune practici. Proiectul „Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii” are drept scop promovarea valorilor incluzive și transformarea mediului școlar în comunități prietenoase copiilor. Aproximativ 200 de cadre didactice și manageriale din 14 școli din raioanele Sîngerei și Strășeni au beneficiat de sesiuni de instruiri, vizite de mentorat, schimb de experiențe cu alte instituții, susținere în monitorizarea progreselor și menținerea unui dialog eficient cu autoritățile locale necesar întru dezvoltarea comunităților.