16 noiembrie 2018

Seminar de instruire inițială pentru potențialii asistenți parentali

Reforma sistemului de protecție a copilului inițiat de Guvernul R. Moldova în 2017 continuă. S-au atins realizări importante, dar încă nu ne putem bucura de o reformă realizată cu succes, atât timp, cât în plasament rezidențial, conform Raportului Social din 2017, se află încă  587 de copii.

Angajamentul pe care și l-au luat organizațiile nonguvernamentale de profil, prin care asistă și susține Guvernul RM în realizarea reformei, înseamnă direct închiderea internatelor și caselor de copii. Poate sună radical acest angajament, dar este o măsură luată în interesul superior al copilului.

În 14 ani, CCF/HHC Moldova a închis 10 internate, readucând în medii familiale peste 2 000 copii.
„Închiderea“ acestor instituții nu înseamnă doar luarea copiilor din internat pentru a-i duce în altă parte și punerea unui lacăt la ușa instituției. Înseamnă o serie în lanț de acțiuni, pornind de la evaluarea și analiza care cauzează intrările în sistemul de protecție, de unde provin copii, care este profilul problemelor, precum și unde pleacă după ce ies de aici. Crearea unui sistem de prevenire a abandonului, dezvoltarea de servicii alternative de tip familie, crearea serviciilor sociale de sprijin pentru familiile vulnerabile, precum și identificarea soluției individualizate pentru fiecare copil și familie.

Numărul îngrijorător de copii care încă se află în instituțiile rezidențiale evidențiază necesitatea dezvoltării serviciilor alternative de tip familie. În acest sens, CCF/HHC Moldova a inițiat o nouă serie de instruiri, care a avut loc în prima jumătate a lunii noiembrie, pentru 21 de potențiali asistenți parentali. Identificarea acestor solicitanți s-a realizat împreună cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecție a Familiei din 9 raioane (Călărași, Hâncești, Ungheni, Cantemir, Strășeni, Anenii Noi, Leova, Criuleni, Cimișlia) și a Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copiilor din Chișinău. Instruirile au avut loc în Chișinău, fiind găzduite de biblioteca ’’Ion Creangă’’.

Dorința de a oferi protecție, îngrijire și afecțiune familială copiilor lipsiți de acestea i-a adus în repetate rânduri la instruiri, întâlniri fără impedimente. Abia așteaptă momentul când primii copii le vor păși pragul casei. Tinerii soți Morțun din raionul Criuleni sunt vădit emoționați și așteaptă nerăbdători întâlnirea cu noul/ii membru/i al familiei. Au 3 copii biologici cu vârste între 1-9 ani, dar inimile lor sunt pline de dragoste și o pot oferi unui număr mai mare „Toți copiii merită să crească într-o familie iubitoare și am decis că putem oferi aceasta celor care nu au avut șansa până acum să fie îmbrățișați și alinați de un părinte. La fel și fiica noastră mai mare, de 9 ani, este în așteptare și dornică să cunoască noii membri ai familiei. Dorința de a deveni APP-ist ne-a venit de la prietenii noștri care ne-au inspirat la fapte mari”, spune Ana Morțun.

La sesiunile de instruire deja realizate a fost prezentă Viceministrul Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale (MMSPS), dna Viorica Dumbrăveanu, care a avut un mesaj încurajator, dar și de apreciere adresat celor care își doresc să devină părinți de profesie, asigurând  ca atât statul, cât și societatea civilă în domeniul protecției copilului le va fi alături cu sfaturi și sprijin. „Dacă în anul 2007 aveam doar câteva zeci de asistenți parentali profesioniști, acum cu adevărat suntem o echipă consolidată. La momentul actual, de acest serviciu beneficiază circa 1000 de copii aflați în situații de risc.” O altă noutate îmbucurătoare a fost și faptul că, începând cu 1 ianuarie 2019, prestațiile sociale per copil se vor majora, un succes posibil efortului comun dintre MMSPS și societatea civilă.

După instruirile inițiale, procesul continuă cu evaluarea complexă a solicitanților de către specialiștii Serviciului de asistență parentală profesionistă, iar după aprobare, urmează potrivirea. Conform regulamentului, asistentul parental profesionist poate lua în îngrijire familială între 1 și 3 copii.

Copiii nu-și pierd speranța și așteaptă zilnic ca cineva să intre pe ușa instituției și să le spună ’’mergem ACASĂ’’.

 

 

Asistentul parental profesionist (APP) este persoana care oferă îngrijire temporară, în familia sa copiilor rămași fără protecție părintească. “Temporar” atât cât e nevoia copilului, până autoritatea tutelară găsește soluția optimă de durată, fie întoarcerea în familia biologică, tutelă sau stabilirea statutului pentru adopție.