05 iulie 2019

Trei copii au fost salvați să rămână cu mama lor.

Radu are 9 ani, este cel mai mare între frați și unicul bărbat care ține piept în apărarea surorilor mai mici de 7 și 3 ani, dar și un sprijin important pentru mama sa. De câțiva ani au rămas fără sprijinul și afecțiunea tatălui, care i-a părăsit. Au trecut prin momente extrem de grele, nu aveau unde locui, căsuța în care rămăseseră se năruia cu fiecare zi, un adevărat pericol pentru ei toți.

În așa fel ajung în vizorul autorităților locale, cu risc de separare în centru de plasament. Pentru a preveni această trauma atât pentru copii cât și pentru mama lor, familia ajunge în programul de prevenție CCF/HHC Moldova. Prima alternativă a fost susținerea mamei de a găsi o gazdă, ulterior facilitarea la toate serviciile sociale oferite de stat. Am susținut-o pe Marina în tot ce privește aspectul legal, documentare, consiliere psoho-socială, facilitarea accesului la programe educaționale pentru copii, școlare și preșcolare. Cu sprijinul donatorilor și susținătorilor organizației noastre, familia a avut parete și de sprijin material, jucării, rechizite școlare, hăinuțe pentru copii.

Începutul lunii iulie 2019 a adus cea mai mare bucurie familie din ultimii ani. Locuința în care au stat cu chiria 1 an de zile, a devenit casa lor proprie. Cu sprijinul financiar din Gala 2018, le-am cumpărat această locuință, în așa fel eliminând pentru totdeauna motivul care ar pute în pericol integritatea familiei.

’’ Nici acum încă nu pot crede că asta deja e casa noastră, e așa de mare bucuria, că parcă mă tem să cred că e adevărată’’, zice Marina cuprinsă de emoții, iar Radu o cuprinde încurajând-o să creadă în această realitate frumoasă.