Anunțăm tender pentru procurarea echipamentului IT

În perioada 1 aprilie 2020 – 30 septembrie 2021, CCF Moldova implementează proiectul transfrontalier ”Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”, implementat în parteneriat cu Star of Hope (Iași, România) și finanțat de Comisia Europeană prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene din România.

Proiectul va sprijini sistemul medical în asigurarea unor servicii de calitate familiilor cu copii sub 3 ani și femeilor însărcinate în ultimul trimestru de sarcină. Asistenții medicali și medicii de familie își vor consolida cunoștințele și abilitățile în domeniul identificării timpurii a tulburărilor de dezvoltare, împuternicirii familiei, oferirii informației în domeniul de parenting, promovarea imunizării copiilor și altele.

Raioanele de implementare a proiectului: Glodeni, Drochia, Dondușeni și mun. Bălți – localități care au participat și la etapa de pilotare a modelului de Vizite la domiciliu (Standardele de supraveghere la domiciliu al copilului sănătos).

Partenerii de proiect vor studia și completa conținuturile curriculare cu conceptul de Reabilitare în Baza Comunității[1] – abordare multisectorială promovată de Organizația Mondială a Sănătății și vor analiza oportunitatea de a integra acest conținut pentru promovare națională.

 

Organizația CCF Moldova deschide procesul de tender pentru procurarea echipamentelor IT.

  1. Laptop- 3 buc.

                                            Cerințe pentru echipament:

Lenovo 15.6″ ThinkPad / Ryzen 7 4700U sau Intel Pentium / 8 gb sau 16Gb /512Gb SSD

 

Criteriile  de selectie:

  • Conformitatea cu modelul și parametri tehnici solicitați de CCF Moldova
  • Prețul ofertei cu TVA 0%
  • Termenul de garanție și livrare
  • Reputația și experiență

 

Companiile interesate vor trimite până la data de 12 aprilie 2021 ofertele de preț la emailul: alexandru.tozlovan@ccfmoldova.org si sergiu.busuioc@ccfmoldova.org

Pentru detalii suplimentare, apelați la numărul de telefon: 069169904 ( Sergiu Busuioc)

[1] https://www.who.int/disabilities/cbr/en/