14 noiembrie 2019

O vizită la internat

 

Nu mi-am creat careva iluzii false înainte de a păși pragul unui internat pentru copii cu deficiențe de auz. Eram conștientă de traiul acestora, în concepția mea, unul lipsit de orice urmă de afecțiune, grijă, copilărie chiar. Totuși, realitatea pe care am găsit-o într-o clădire pe cât de imensă, pe atât de pustie, m-a copleșit.

Deși soarele de afară promitea o zi frumoasă, ușile internatului ascundeau un frig care treptat te pătrundea până în măduva oaselor… și a gândurilor. Am intrat într-o clădire sterilă, acolo unde fiecare obiect își are locul său, la fel ca și fiecare copil. Într-un internat, care pe timpuri putea să găzduiască până la 150 de copii, astăzi locuiesc doar 16 suflete, 8 fete și 8 băieți cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Liniștea asurzitoare a înghițit vocile copiilor și cuvintele schimonosite ale celor care, uneori, își mai completează limbajul mimico-gestual cu crâmpeie de vorbe.

Copilării marcate de întuneric și tăcere

Dacă la parter, acolo unde sunt amplasate clasele de studii ale copiilor și birourile angajaților, mai persistă zgomotul, atunci când urci scările și ajungi la al doilea nivel al clădirii, întunericul și tăcerea te cuprind. Văzând cu ochii, școala-internat pentru copiii cu deficiențe de auz  se transformă în locul în care speranța spulberată se perindă fără noimă pe coridoarele întunecate ale clădirii.

Ușile dormitoarelor rămân închise astăzi, cu excepția celor două în care locuiesc fetele. Spații imense, lispite de personalitate, dulapurile și paturile atât de vechi completează imaginea camerei în care locuiesc patru adolescente. Odăi identice găsești la cel de-al treilea etaj, acolo unde locuiesc băieții. Nimic nu se schimbă nici cu trecerea timpului, nici cu noile generații de copiii. Niciunul nu și-a lăsat amprenta în istoria acestei școli, cu excepția numelui apărut în registre și a celor câtorva poze cu absolvenții afișate la intrarea în instituție. În schimb, internatul a lăsat o amprentă adânc impregnată în memoria și soarta acestor copii.

Economii fără noimă

Nu departe de dormitoarele copiilor găsești izolatorul, locul unde sunt trimiși cei bolnavi să se refacă. Copilul este izolat, barbar aș adăuga eu. Să fii condamnat la singurătate, lipsă de afecțiune este o formă de tortură. Regulile sunt legi nescrise într-o instituție, deși unele dintre ele apar scrise și pe anunțurile sau orarurile afișate în incinta internatului, cum ar fi cel care stipulează clar că accesul la duș este asigurat în ziua de duminică, între orele 17 și 20. Nu lipsește mențiunea: “Copii! Cheltuiți apa cu economie.” Pe parcursul întregii săptămâni, ușile la camera de baie rămân închise, o alternativă fiind “ligheanul”. În această ordine de idei, trebuie menționat faptul că statul cheltuie o groază de bani pentru întreținerea acestor copiii, copii care ar fi trebuit să se afle în sânul unei familii. Instituția are 31 de angajați, patru dintre ei fiind bucătarii, care gătesc pentru cei 16 copii.

O soartă condamnată pe nedrept

Alexandru este unul dintre ei, un tânăr frumos, dar la fel de trist ca și ceilalți din această instituție. Aici nu prea întâlnești copii cu ochii plini de viață. Chipul copilului mi-a distras atenția de la puloverul găurit și pantalonii exagerat de scurți pe care îi purta. Curios mi s-a părut faptul că băiatul nu poartă aparate auditive. Atunci am aflat că un copil care vorbește s-a aflat timp de 10 ani într-un internat pentru copiii surzi și hipoacuzici, într-un mediu în care adevăratul său potențial nu a fost dezvoltat. Unde mai pui că acest copil a fost lispit și de dragostea unei familii fără motiv. Părinții, ei având deficiență de auz, au hotărât să-l plaseze în aceeastă instituție. Soarta lui este o nedreptate, devenită realitate cu ajutorul părinților, a specialiștilor care i-au evaluat starea sănătății, a angajaților școlii-internat, care au acceptat ca acesta să se afle aici un timp atât de îndelungat. A fost condamnat să se facă cizmar, pentru că perspectivele despre care le vorbesc profesorii nu sunt unele însorite.

Li s-a răpit copilăria

Mă întreb cât de relevante sunt argumentele celor care susțin că acești copii duc o viață mai bună în internate atunci când privești dincolo de aparențe? Se decid destinele lor fără a intra în esența detaliilor care se ascund în spatele ușilor închise. O masă caldă și un pat în care să doarmă nu sunt suficiente pentru un copil, care ar trebui să se bucure de îmbrățișările, grija, afecțiunea părinților. O vizită la internat nu poate decât să te lase cu un gust amar… dar și cu gândul la zâmbetele, visele, șansele la un viitor mai bun, răpite copiilor.