Împreună spunem nu orfelinatelor!

Maria a rămas orfană de mamă la doar 4 ani, respectiv a ajuns într-un orfelinat, deoarece tatăl ei era un alcoolic înrăit și o neglija. Toată copilăria și-a petrecut-o între pereții reci ai instituției, lipsită de dragoste, iar atașamentul rămânea un sentiment străin pentru ea. Acum își amintește de nopțile lungi și înfricoșătoare în care nimeni nu o îmbrățișa și nu îi șoptea “Noapte bună” înainte de culcare, ba mai mult decât atât: “Strigau la noi de răsunau ecourile pe coridoarele lungi. Tare ne mai obijduiau și mă gândeam când oare o să scap de aici…”, își amintește tânăra.

Acum Maria are deja 23 de ani și trăiește rolul de mamă pentru 2 copii. În aceste circumstanțe am cunoscut-o noi, din păcate, în timpuri grele și primejdioase pentru siguranța lor. Sărăcia le afecta viața, securitatea și integritatea.

Apartamentul în care locuiau, un spațiu cu o singură cameră, le servea drept loc de odihnă/somn, bucătărie, baie și tot necesarul. Avantajul era – existența acestuia, moștenit de la părinți, dezavantajul era starea deplorabilă și lipsa securității. Toți cei 16 ani cât Maria a crescut la internat, apoi găzduită prin alte centre de plasament, apartamentul a fost lăsat în voia sorții,  acoperișul curgea, geamurile sparte, pereții îmbibați cu mucegai.

Când am intrat prima oară în locuința lor, un miros înțepător și greoi te întâmpina încă de la capătul scării. Același iz era și în hainele copiilor și puținele lucruri pe care le vedeai în odăiță. Unicul element de mobilier pe care îl aveau era un pat mic în colțul camerei, care era împărțit între cei 4 membri, micuții de numai 4 luni și altul de 4 ani și părinții. Iar elementarul necesar, erau noțiuni străine adulților. Cu toate că duceau o existență de la o zi la alta, își iubeau copiii enorm de mult și nu voiau ca băieții să le repete destinul trist de orfelinat. (Dumitru – tatăl copiilor avea un destin similar cu cel al Mariei, își petrecuse copilăria și adolescența în instituție).

Primul semnal de încredere pentru noi, a fost descoperirea legăturii emoționale și atașamentul copiilor față de părinții lor, grija și dorința de a le oferi o copilărie pe măsură acasă lângă ei.

Un plan bine pus la punct împreună cu familia și autoritățile locale, a adus salvarea copiilor de la riscul separării. Nu a fost o muncă deloc ușoară, de multe ori cu multe întrebări din partea tinerilor, care nu înțelegeau ce trebuie și de ce să facă unele acțiuni. Lipsa modelului de familie i-a marcat profund, iar acum ei învață practic aceste abilități străine lor.

Astăzi locuința lor este una luminoasă și organizată. Cu suportul partenerilor locali, cea mai mare rețea de magazine de materiale de construcție SUPRATEN și cel mai mare market de produse electrotehnice VOLTA, precum și donațiilor persoanelor fizice, aspectul apartamentului s-a îmbunătățit considerabil, iar situația precară a familiei a fost depășită.

Copiii au spațiul personal de unde nu lipsesc acum jucăriile. Maria are grijă de copii, iar Dima muncește în construcție. Chiar de mai întâmpină probleme, pentru că așa e cursul vieții, se susțin și se consultă reciproc.