Voluntară: „Licăritul din ochii acestor copii te farmecă”

Ochii unui copil te cuceresc instantaneu. Neprihăniți, cu un licărit deosebit subliniat de genele arcuite, ochii celor doi frați păstrează viu entuziasmul unui copil.

Daniel (5 ani) și Daniela (2 ani)  au fost îmbrăcați în cele mai drăguțe haine pe care le au pentru a se ivi la întrunirea care urma să aibă loc în incinta primăriei unui sat din r. Dondușeni. Părul le este pieptănat, iar hainele le sunt curate – aspectul copiilor se află într-un contrast cu cel al însoțitorilor lor: mama, Victoria, care are 22 ani, și partenerul ei, Alexandru, care s-a implicat în educația acestor copii încă din primele zile de viață ale Danielei. Încălțămintea din picioarele celor doi părinți pare atât de veche, iar mâinile lor – prea ostenite de muncă grea.

În timp ce părinții s-au implicat într-o discuție cu managerul de program de la CCF/HHC Moldova, copiii intră într-un joc ademenitor cu aparatul de fotografiat al specialistului nostru de comunicare. Daniel se apropie de Daniela, astfel încât următoarea fotografie să-i surprindă împreună. Odată ce aparatul de fotografiat a fost oprit, Daniel a ilustrat un zâmbet de toată frumusețea, astfel încât să-l determine pe fotograf să continue să-i imortalizeze mișcările. Îi reușește. Toți cei prezenți au izbucnit în râs, uitând pentru o clipă că întrunirea urma să fie una serioasă.

 

Asemenea multor tineri din Moldova rurală, Victoria și partenerul ei lucrează neîncetat pentru a supreviețui. Muncesc ore în șir pentru a-și hrăni copiii, dar dificultățile îi impiedică să asigure bunăstarea familiei. Beneficiază de consultanța și ajutorul CCF/HHC Moldova pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească condițiile de viață, astfel prevenind separarea copiilor de părinți.

Cert este faptul că dragostea tinerilor părinți pentru copiii lor este colosală. De-a lungul întâlnirii, multe îmbrățișări și-au dat. Victoria nu și-a scăpat odraslele din ochi nici pentru o clipă. Când singurul tată pe care l-a cunoscut vreodată a părăsit camera, Danielei i-au izbucnit lacrimele, care au încetat atunci când tânărul a revenit și a găzduit-o în brațele lui, lasându-i un sărut pe frunte.

 

 

Misiunea noastră este să ajutăm astfel de familii. Ajungând în programul de prevenire CCF/HHC Moldova, specialiștii muncesc pentru a le oferi consultanța și serviciile necesare, astfel încât acești copii să nu ajungă separatîți de brațele calde ale părinților lor. Fiecare copil merită să crească într-o familie iubitoare.

Acest subiect a fost realizat de Fiona Barrett, tânără din Statele Unite ale Americii, care a ajuns în Republica Moldova printr-un program internațional de voluntariat. Cazul prezentat din perspectiva voluntarei a necesitat o intervenție complexă din partea specialiștilor CCF/ HHC Moldova, rezultatele căreia urmează să fie prezentate ulterior într-un articol.