Balul Generozității, un eveniment aniversar CCF Moldova

În data de 21 septembrie 2023, la Chișinău, am marcat 10 ani de generozitate, sărbătoriți prin artă și caritate. A fost o seară în care s-au întâlnit pasiunea pentru artă și dorința de a schimba viața copiilor din țara noastră. 300 de inimi s-au unit - pentru că fiecare copil are nevoie de un loc pe care să îl numească ACASĂ.

Seara a început cu o recepție cu spumant și deserturi de autor, urmată de un program artistic spectaculos, așa cum doar soprana Valentina Nafornița știe să organizeze.

Valentina Nafornița este patroana organizației începând cu anul 2012, de atunci este vocea copiilor neauziți, iar cu acest prilej, președinta organizației, Liliana Rotaru i-a înmânat un trofeu al recunoștinței.

În scena bunătății au urcat nume notorii și talente desăvârșite, cel mai apreciat tenor al timpului Dumitru Mîțu, balerina Alexandrina Sandu, remarcată recent cu un loc de top la un concurs mondial de dans; corul de copii "Maestra" din București și profesoara Elena Radu; talentații muzicieni de la Moldovan National Youth Orchestra alături de compozitorul și dirijorul Cristian Spătaru

Unul dintre momentele emoționante ale programului artistic a fost apariția sopranei Valentina Nafornița în scenă cu sora mai mică, Lidia. Valorificând familia, surorile au adus un omagiu interpretând piesa ”Copacul”. A fost una dintre surprizele serii pe care Valentina obișnuiește să le pregătească pentru fiecare ediție. 

Grație partenerilor, Victoriabank, Fundația Felicia, Fundația Ceslav Ciuhrii, Purcari, Porsche, Madison Park și Zepter, reușim să celebrăm generozitatea într-o atmosferă plină de emoții și povești frumoase de viață. 

Image

Acest concert a fost o premieră live pentru Raisa, o fetiță cu hipoacuzie pe care am cunoscut-o într-un orfelinat în 2016. De atunci lucrăm cu ea, familia, grădinița și școala din comunitate la care merge cu drag. În tot acest răstimp, am sprijinit incluziunea socială și educațională a Raisei și a fiecărui copil pe care l-am scos din orfelinat și integrat în familie și comunitate. Raisa și mama ei ne-au împărtășit povestea lor și parcursul succesului pe care l-au atins cu sprijinul necesar din partea autorităților și echipei noastre. 

Image

Seara a continuat cu o cină, urmată de o licitație de obiecte și experiențe exclusiviste. 17 loturi au foste expuse la licitația cu strigare și 8 la licitația fără strigare. Rezultatul? O sumă impresionantă de 41.350 de euro a fost strânsă pentru cauza nobilă a CCF Moldova.

Fiecare lot include o valoare specială, cum ar fi: 

  • O ie personalizată de la Valentina Vidrașcu; 
  • Un tricou de fotbal semnat de legendarul Gheorghe Hagi
  • 8 zile în Sri Lanka oferite de Kanjo Travel
  • Un concert la Roma a celebrului Hauser, oferit de The Travel Concierge&Corporate Club; 
  • Un tur privat cu ghid la Casa Poporului; 
  • O pictură a artistului Vasile Grama; 
  • Un Blender de top, cel mai solicitat în ultimii 3 ani de la Zepter; 
  • Trei palete vintage din anii 60’, oferite de Kangaroo Squash & Padel Club
  • Cămașă bărbătească personalizată de la Zenonni su Misura; 
  • O față de masă cu 12 șervețele brodată manual de la Simona’s Home
  • Cașcaval cu istorie Oro Nero de la Cel Bun
  • Un set de cocktailuri de autor de la Comac Drinks;
  • O mașinuță pentru copii de la Porsche Moldova;
  • Tabloul „Cealaltă parte a vieții”, de Topal Daniil, copil din programele CCF Moldova
  • Un weekend în Italia la vinăria Reguta; 
  • Pixul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu care a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, un simbol valoros care lasă speranțe mari țării noastre și care a fost licitat cu 6 000 euro. 
  • Topul licitației a fost un manuscris semnat de marele maestru Eugen Doga, care s-a licitat cu 10 000 euro.  Maestrul a fost prezent în sală, savurând din concert, aplauzele și aprecierile publicului. O prezență cu impact emoțional aparte, subliniind conexiunea dintre cultură și scopul evenimentului. 

În rezultatul întregului eveniment au fost colectați 71 241 euro, bani care sunt direcționați către programul de incluziune educațională a copiilor cu nevoi speciale, dar și sprijin familial pentru prevenirea separării de familie a copiilor. 

Balul Generozității nu este doar un eveniment, ci o mișcare. O mișcare care unește oamenii în scopul de a face o diferență semnificativă în viețile copiilor care au cel mai mult nevoie. Fiecare participant, fiecare partener și fiecare donator au contribuit la realizarea unei viziuni: o lume în care toți copiii au șanse egale.

MAI MULTE POZE DE LA EVENIMENT GĂSIȚI AICI

Image
Thu, 10/05/2023 - 07:32
Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Cristina Aramă - Cred că prin implicare putem face diferența
Suma colectată
MDL10,830
91%
Suma necesară:
MDL12,000
Tatiana Codreanu: Singură nu voi avea forța care o putem avea împreună!
Suma colectată
MDL5,583
112%
Suma necesară:
MDL5,000
Bogdan Ghieș - ziua de naștere nu este numai despre a primi, dar și despre a dărui
Suma colectată
MDL3,700
17%
Suma necesară:
MDL22,000